Pescuit

Despre pescuit

Una dintre cele mai răspândite pasiuni ale barbatilor este pescuitul, iar numărul mare de lacuri şi de ape curgătoare de la noi a ajutat la dezvoltarea acestui sport al răbdării şi al îndemânării.

Mulţi pescari stau zile întregi „pe baltă“ pentru relaxare. Ei sunt dispuşi să cheltuiască sume importante de bani pentru pasiunea lor.   Pescarii amatori aşteaptă cu nerăbdare fiecare sfârşit de săptămână călduros pentru a merge la pescuit.

Barbatii gasesc  în acest sport cea mai bună metodă de relaxare şi de evadare din nebunia vietii de zi cu zi.

Eu sunt genul care merge să stea câte trei-patru zile pe baltă cu cortul şi cu tot felul de provizii. Îmi place să-mi petrec dimineaţa lângă apă, în linişte, fără să mă gândesc la altceva decât la peşte şi cum să fac să-l prind. În zilele bune, când «muşcă», stau şi până seara.

„Fir întins” în loc de „baftă”

E bine cunoscut faptul că pescarilor nu le place să fie deranjaţi şi nu suportă ca cei din jur să facă gălăgie,  pentru că „sperie peştii”. Pe lângă aceste reguli pe care le impun tuturor celor care îi însoţesc, ei au o mulţime de ritualuri şi de superstiţii. Cel mai important este ca, atunci când pleacă la pescuit, să nu li se spună niciodată „baftă”, fiind preferată urarea „fir întins”.